Nicoleta E Reti
Astăzi am avut prima mea experiență de masaj Yumeiho cu Sandra Ladar și a fost cu adevărat extraordinară! După această ședință, mă simt mult mai relaxată si energizată, parcă intreg corpul și-a regăsit echilibrul. Atmosfera a fost plăcută, iar Sandra a foarte profesionistă si atentă, explicandu-mi fiecare pas. Recomand cu toată încrederea masaj Yumeiho și pe Sandra Ladar. Voi reveni cu siguranță pentru alte ședințe!
Sursă:
Raluca Fulvia Chindris
Din clienta, in decursul anilor (sunt 11 de cand ne cunoastem), am devenit prietena cu Sandra. Sandra are maini de aur si sacul plin cu sfaturi/leacuri pentru foarte multe feluri de probleme fizice sau emotionale. Intotdeauna merg la cabinet cu convingerea ca la plecare imi va fi mai bine decat la sosire.
Sursă:
Paula Comanescu
Am beneficiat de cateva ori de terapia cranio-sacrala. Este o terapie blanda si totusi foarte intensa. Am simtit efecte si in timpul terapiei, dar mai ales dupa. Am dormit altfel, mult mai bine, m-am simtit alfel, eram mult mai echilibrata si parca mi-a fost mai usor sa imi accesez resursele, fara complicatii. Multumesc mult, Sandra!
Sursă:
Enikő Fürtös
Pe langa un terapeut pentru trup și suflet, in persoana Sandrei, am întâlnit și un profesor minunat, care știe cum să ghideze si să modeleze "materialul clientului" astfel încât rezultatele obținute de "client" sa fie peste toate așteptările pe care și-l poate imagina laicul care în cabinetul ei.Recomand cu mare drag toate terapiile pe care le practica 🙌
Sursă:
Nistor Bianca
Heiiii!!!!În cazul în care te gândești să faci o schimbare în viața ta ( așa cum am făcut eu acum câțiva ani 😔) , fie ca e vorba de sănătate , postura , psihic , cu Sandra ai să găsești soluția potrivită pentru tine 🥰Ai câteva variante sănătoase de a face o alegere : Yumeiho, terapia Bach, uleiuri esențiale , reflexo, produsele Eden Line ….. Și lista poate continua …..Sandra , eu iti mulțumesc ! 🤗
Sursă:
Sebastian Vlad
Super profi, cu diferite soluții adaptate la nevoile pacientului, într-un mediu curat și relaxant, cu rezultate optime. Recomand cu toată încrederea!!!
Sursă:
Bogdan B.
Sandra este un specialist și un om minunat! Abilitățile sale, pe lângă faptul că mă ajută să scap de durerile de gât și spate, contribuie și la a-mi face corpul să se simtă mai vital și mai blând. După ce o vizitez, simt un val de energie și o încărcătură pozitivă. Mulțumesc, Sandra!
Sursă: