Nicoleta
Am fost consultata de doamna dr Sânziana Istrate. Un consult de un mare profesionalism, un MEDIC EXCELENT cu aptitudini profesionale deosebite și cu o capacitate de comunicare extraordinara. Va mulțumesc!
Sursă:
Andreea
Recomand clinica cu toata încrederea! De asemenea, as dori să-mi exprim recunoștința față dna Dr. Sânziana Istrate. Îi mulțumesc din suflet pentru că mi-a fost alături încă de la inceput. Dna dr.este pe lângă un profesionist desăvârșit și dedicat, și un om minunat foarte aproape de pacienții săi, fără ajutorul căreia nu cred ca m-as fi putut bucura astazi de lumina zilei! ️
Sursă:
Potato
Domnul doctor Istetia Rami este în primul rând un om cum rar întâlnești, bun practician și de toată încrederea.
Sursă:
Dinu
Nota 10 cu felicitări, premiul întâi cu coroniță (tot este finalul anului scolar). Amabilitatea si profesionalismul caracterizează întregul personal. Și tot respectul și recunostința domnului doctor Emil Ungureanu. Nu spun decât că am avut o cataractă foarte matură, nu vedeam deloc cu ochiul drept și după două săptămâni de la operație am început să lucrez goblen! E minunat și miraculos, recomand din tot sufletul!
Sursă:
magda
De departe cea mai buna abordare, conduita si diagnostic pe parte de ochi, din tot Bucurestiul. O echipa pe cinste! Recomand cu caldura)
Sursă:
Dulugeac
Profesionalism si seriozitate! Cel mai bun dr de ochi pt copii si nu numai pt cei mici, Sanziana are rabdare si este un profesionist desavarsit! Preturi decente pt servicii deosebite! Recomand cu drag!
Sursă:
Lotfi
Very professional one of my colleagues recommended me this clinic to treat a viral infection which impacted my wife’s vision. From the reception till we left the clinic the personnel were very friendly the doctor speaks fluent English and explained in details what should be done prescribed and avoided to heal. We definitely recommend it blindly
Sursă:
Viorica Puscau
Doamna doctor Istrate Sânziana este um medic deosebit, amabil și profesionist. Am intalnit o echipa de profesionisti, amabili, intelegatori si recomand cu caldura acest centru. Multumesc pentru tot!
Sursă:
Dinu Rodica
Nota 10 cu felicitări, premiul întâi cu coroniță (tot este finalul anului scolar😃).Amabilitatea si profesionalismul caracterizează întregul personal. Și tot respectul și recunostința domnului doctor Emil Ungureanu. Nu spun decât că am avut o cataractă foarte matură, nu vedeam deloc cu ochiul drept și după două săptămâni de la operație am început să lucrez goblen ! E minunat și miraculos, recomand din tot sufletul !
Sursă:
magda popescu
De departe cea mai buna abordare , conduita si diagnostic pe parte de ochi, din tot Bucurestiul. O echipa pe cinste !Recomand cu caldura :-)
Sursă: