Dan Matache
Recomand pentru seriozitatea și experiența relevantă pe care cei de la Leontech o au. Activitate neîntreruptă din anul 2005, pe cealaltă firma, până în prezent. Eu îi știu și lucrez cu ei de când aveau toată activitatea pe Mavisoft. Un lucru pe care îl spun și repet mereu, îmi doresc mult că cei serioși sa reușească iar noi ceilalți să-i susținem. In acest fel ajutam mii de beneficiari sa primească în condiții bune ceea ce își doresc și pentru care plătesc.
Sursă:
Dan

Moise
Le las recomandarea aceasta pentru ca la 2 ani dupa ce mi-au facut o poarta automata motorul care actiona portile s-a ars si pentru ca era inca in garantie au venit imediat si au reparat. Numar pe degete firmele care isi respecta clientul si dupa ce au incasat toti banii de la el.
Sursă:
Valeriu
Nu vand chinezarii, ci produse foarte bune. Am instalat cu ei poarta de acces pentru masini in blocul in care locuiesc.
Sursă:
Alin
Recomand! Am zis de la prima conversatie ca daca respecta termenele (pe care tot ei le-au stabilit) o sa le las o parere buna. Foarte multumit de cum au lucrat.
Sursă:
Bogdan
Recomand cu incredere Leontech.reprezint o firma de constructii iar ei sunt partenerii nostri pentru trapele de fum pe care le livram clientilor.sunt autorizati isu si au cativa ani de experienta in solutiile de evacuare a fumului si gazelor fierbinti. Cel mai mult apreciez la ei ca asigura garantie, transport, montaj si consultanta.practic, tot ce avem noi nevoie.
Sursă:
user
Știți câte firme autorizate pentru trape de fum / ferestre de desfumare ISU sunt în județele de pe lângă București? Niciuna. Eram obligați prin contract să lucrăm cu un furnizor autorizat și până n-am căutat pe bucurești, n-am găsit.
Sursă: