Alexandru Nenciu
Acest loc minunat a oferit copilului meu momente minunate, clipe de neuitat și iubirea necondiționată.Dragul de a veni într-un loc atât de cald și de minunat s-a datorat mai ales cadrelor didactice și a personalului,oameni dedicați cu toată ființa pentru cei mici.Grija sporită din toate punctele de vedere pentru fiecare copil ne-au făcut ca toți cei 4 ani și jumătate să îi petrecem aici.Cu aleasă recunoștință,Părinte de Clever Kid!Vă mulțumesc!
Sursă:
Roxana Ivan
O gradinita cu personal implicat si cu activitati foarte frumoase! Am avut ambii copii acolo la doamna Carmen. S-au adaptat foarte usor si ambii au mers cu drag la gradinita! Mancare foarte buna si diversificata, curatenie si doamnele ingrijitoare atente si implicate! O recomand cu mare drag!
Sursă:
Nicoleta Leanca
Chiar și după șapte ani de la sfârșitul grupei mari petrecute alături de doamna noastră, doamna Gina, încă mai recomand persoanelor cunoscute care au copii mici, Grădinița Clever Kids. Starea de bine pe care au oferit-o copilului, dar și noua, părinților, ma face sa spun acest lucru.Mulțumim pentru educația pe care copilul nostru a primit-o, care a contribuit categoric la dezvoltarea intelectuala dar mai ales cea personala!Mult succes pe mai departe! ❤️
Sursă:
Nicoleta Dinu
Este un loc minunat, liniștit, unde copiii sunt tratați corect și blând. Am recomandat și recomand în continuare cunoscuților acest loc. Și locul de joacă din curte , este cel mai așteptat moment al zilei!
Sursă:
Paco Rabane
Un loc prietenos, unde copilul este respectat,primit cu caldura zi de zi(ceea ce pentru mine este foarte important),desfasoara multe activitati frumoase iar mancarea foarte buna!Recomand cu drag !
Sursă:
Alex M
În 1932 proprietar Ecaterina Doctor Nicolini, probabil soția cunoscutului doctor Nicolini.Strada Serei a purtat în perioada interbelică numele său.Familia Nicolini a fost veche în Galați. Maestrul Nicolini organiza jocuri de artifiții în perioada 1840-1854 în oraș. (Tudose Tatu)
Sursă:
Radu Diaconu
Activități diverse și foarte interesante, implicare din partea tuturor. Copilul se simte foarte bine și abia așteaptă să meargă la grădiniță!
Sursă: